Veşti BOMBA pentru Romania! O nouă ediţie a programului „Prima Casă” a fost lansată vineri

Veste extraordinara pentru romanii. o noua editie a programului ” Prima Casa” a fost lansata astazi, prin bugetu; de 1,987 miliarde de lei, relateaza spynews.ro.

Veştile sunt cu atât mai bune cu cât, zilele trecute, Ministrul Finanţelor a precizat că nu se vor face modificări în acest an, iar condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească românii interesaţi de program sunt aceleaşi.

„Timp de 10 ani, Programul „Prima Casă” a extins în mod natural accesul la creditare pentru persoanele tinere, cu vârste până la 35 de ani, oferindu-le şansa de a achiziţiona o locuinţă.

Eficienţa şi notorietatea programului se bazează pe parteneriatul construit între statul român, ca iniţiator, FNGCIMM, băncile finanţatoare şi beneficiari, care au privit cu responsabilitate oportunitatea unică de a accesa un credit imobiliar în condiţii foarte avantajoase, cu un avans de minimum 5% şi cu costuri totale de finanţare plafonate.

Până la finele anului 2018, FNGCIMM a acordat peste 260.000 de garanţii şi promisiuni de garantare pentru achiziţionarea sau construcţia de locuinţe pe întreg teritoriul României.

Suntem pregătiţi de lansarea etapei corespunzătoare celui de-al unsprezecelea an al programului cu procese operaţionale îmbunătăţite, cu tehnologii noi, cu parametri ce se situează în tendinţele actuale din sectorul financiar„, a declarat Gheorghe Lăpădat, directorul general al FNGCIMM, potrivit Agerpres.

Citeste si ...

Back to top button