O condamnare nouă pentru Gheorghe Dincă
Criminalul din Caracal a primit o nouă condamnare. Gheorghe Dincă va mai sta un an și jumătate în Penitenciarul Craiova, unde deja execută o pedeapsă de 30 de ani pentru uciderea Alexandrei Măceșanu şi a Luizei Melencu scrie dcsi.ro
Gheorghe Dincă a primit o nouă condamnare
În vara lui 2019, după descoperirea unui butoi în curtea lui Dincă, în care erau fragmente arse de oase umane, poliţiştii au percheziţionat zile-n şir casa acestuia în căutarea de noi probe.
Aşa a fost găsită, spun procurorii, instalația improvizată cu ajutorul căreia Dincă fura curent electric, ocolind contorul în baza căruia el plătea factura. Pe 16 august 2019, poliţiştii i-au chemat pe cei de la Distribuţie Energie Oltenia, care au constatat că acea instalaţie fusese montată clandestin, în spatele contorului electric.
Gheorghe Dincă se afla în acea zi în curte, încătuşat şi sub paza oamenilor legii. El a refuzat să semneze nota de constatare a inspectorilor şi a spus el că n-a făcut nicio improvizație la instalația electrică.
În baza notei de constatare, Distribuţie Energie Oltenia a stabilit că prejudiciul creat de Gheorghe Dincă se ridică la 25.197 kwh, echivalentul a 13.198 de lei.
În ianuarie 2021, Dincă a fost trimis în judecată pentru furt şi folosirea de instalaţii clandestine pentru ocolirea echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate. Ambele infracţiuni sunt pedepsite, prin lege, cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Procesul de la Judecătoria Caracal a durat aproape trei ani, timp în care s-a efectuat o nouă expertiză tehnică, dar şi un supliment la expertiză.
Gheorghe Dincă nu a recunoscut fapta, ba chiar a declarat în sala de judecată că, în ziua în care au venit inspectorii de la Distribuţie Energie Oltenia, el era arestat şi nu mai locuia acolo, aşa că „ar trebui să răspundă cei care aveau cheile de la casă”, adică poliţiştii care efectuau percheziţiile.
Dincă i-a acuzat pe poliţişti că i-au înscenat furtul de curent şi a susţinut că „nu se putea improviza o instalaţie în acea încăpere, care era plină de fiare. Exista pericolul să mă curentez. Improvizaţia este făcută de poliţişti, în afara programului. Ei veneau la ora 8:50, iar la ora 18:00 se încheia programul, totul se sigila şi plecau, iar înregistrările (cu instalaţia improvizată – n.r.) sunt făcute după terminarea programului, special pentru a mă denigra”.
sursa antena24.ro