7 reguli psihologice care îţi luminează viaţa

7 reguli psihologice care îţi luminează viaţaProfesor Martin Seligman, unul dintre fondatorii psihologiei pozitive, a realizat numeroase studii pentru a demonstra că acest tip de psihoterapie influențează viața oamenilor într-un mod plăcut, prin punerea în valoare a punctelor forte și încurajarea indivizilor.
Aceste 7 reguli te vor ajuta să lupți cu depresia, să ai o sănătate psihică mai bună și să realizezi ceea ce-ți propui.

1. Regula oglinzii

Această regulă este destul de simplă, înseamnă că fiecare persoană din viața ta este oglinda ta, care-ți arată personalitatea, trăsăturile de caracter și toate părțile tale bune și rele. Caracteristicile pe care le vezi la cei din jurul tău îți dau posibilitatea să te cunoști mai bine și să te dezvolți.

2. Puterea alegerii

Tot ceea ce se întâmplă în viața ta este rezultatul alegerilor tale: tu îți alegi prietenii, stilul de viață, și tot ceea ce-ți formează personalitatea. Ești autorul propriului tău destin. Dacă vrei un rezultat diferit la problemele tale, atunci trebuie să faci alte alegeri, dar fiecare dintre ele contează. Desigur că există și unele lucruri pe care nu le alegi tu, cum ar fi membrii familiei sau mediul în care ai crescut, dar acest lucru nu înseamnă că n-ai nici un cuvânt de spus în situația respectivă, ideea e să faci pași înainte către ceea ce-ți dorești.

3. Puterea greșelii

Trebuie să realizezi că toată lumea se poate înșela. Câteodată, credințele și acțiunile, indiferent cât de bine intenționate ar fi, pot fi greșite. Nu trebuie să privești lumea doar în alb-negru, deoarece nimeni nu este perfect. Cu toții greșim din când în când, fii pregătită să-ți recunoști greșelile și să le analizezi, pentru a le putea repara.

4. Relevanța

Există unele lucruri care depind numai de tine, deci nu are nici un rost să te plângi de stilul tău de viață sau locul de muncă dacă nu poți fii sinceră în dragoste și în relațiile cu ceilalți. Când decizi că meriți mai mult, schimbările de care ai nevoie vor începe să apară. Învață să prioritizezi, dacă vrei să realizezi multe, țintește sus și fă pași mici, dar siguri către scopul tău.

5. Dependența

Nimeni nu-ți este dator, dar poți decide să fii mărinimoasă și să ajuți pe cineva fără să te aștepți la răsplată. Nu trebuie să aștepți ceva la schimb, deoarece alegerea de a fi cumsecade este un dar în sine. Dacă vrei să fii un om bun, trebuie să fii tare și să crezi în tine, dar fă alegerile bune pentru tine, fără să te aștepți la nimic.

6. Regula prezenței

Începe să trăiești în prezent. Nu te mai gândi la trecut, pentru că nu mai poți face nimic în privința lui, și nu te mai îngrijora cu privire la viitor, deoarece acesta nu a început încă. Dacă te atașezi prea mult de trecut vei cădea în depresie și dacă te gândești prea mult la viitor vei fi anxioasă. Cel mai bine pentru sănătatea ta psihică este să trăiești acum și aici, doar astfel îți poți găsi fericirea.

7. Puterea optimismului

Nu ignora micile lucruri care te înconjoară și nu-ți critica viața ci bucură-te de natură, de verile călduroase, râurile, pădurile verzi și prietenii minunați, deoarece cât timp trăiești trebuie să te bucuri de viață pentru a fi fericită. Fii activă, productivă și plină de emoții pozitive.

Feminis.ro

Citeste si ...

Back to top button